Senzational!

Intrerupem pauza de non-bloguiala deoarece tocmai am gasit o poza care e demna de primul loc in topul lucrurilor gay care probabil nu sunt gay.

Dar intai sa facem setting-ul:

Ieri in cel mai serios si vertical ziar din Romania (cei care au raspuns cu “Libertatea” au un premiu constand in multe urari de sanatate) a aparut un articol care a schimbat istoria omenirii. Cristi de la Haiducii...

Cum cine e Cristi de la Haiducii? Pai am eu o poza pentru voi. THE POZA!



Ei sunt Haiducii. Cristi, Marian si Catalin. As putea foarte bine sa termin articolul aici, conform principiului “o poza valoreaza cat o mie de cuvinte”. Dar asa nu ati mai afla cine este Cristi de la Haiducii.

Sa analizam. Tipul din dreapta de tot (cred ca e Catalin) pare ca inca nu e gay de tot. Inca e bi. Poate ca inca neaga ca e gay. Cam ca Ray din Scary Movie.

Cel din mijloc (Marian) insa e gay gay. Neepilat, gelat, fara bijuterii, pare cel din cuplu (poate chiar menage a trois?) care nu se ocupa de prostii si e barbat adevarat.

Cel din stanga e Cristi. Pare mentorul grupului. Cel care, atent si sfatos, a avut grija mereu de ceilalti doi membri (HA!) ai formatiei atunci cand au dat de greu. Il si vad cum l-a ajutat pe Catalin intr-o zi cand l-a gasit plangand pe trotuar. I-a vorbit frumos, i-a oferit un suc la un bar din apropiere, l-a ascultat si apoi l-a luat sub aripa lui, spunandu-i tandru ca totul va fi bine.

Acum ca este clar cine e Cristi, tot ce vroiam sa spun e ca, mai cutremurator decat cutremurul din Haiti, Cristi de la Haiducii e cu o minora.

Geoana al fotbalului

Citeam astazi un articol despre nu stiu ce cearta intre Mutu si Nicu Gheara. O prostie. O cearta intre un om care a avut prea multi bani de mic si un om care a avut foarte multi bani obtinuti prin metode care mai de care mai interesante. Dar la un moment dat citesc urmatoarele:

“Cei doi s-au certat atunci şi cum nu au găsit un numitor comun pentru împăcare au ajuns să rupă relaţiile. Prăpastia s-a adâncit şi mai mult acum trei luni, când Mutu a fost prins la restaurantul "Doi Cocoşi" în compania a două fete, în săptămâna meciului cu Serbia, fotbalistul bănuind că manevra a fost făcută de Gheară, pentru a-l discredita.”

Las la o parte stupizenia argumentatiei: “nu sunt eu de vina pentru ca am fost prins cu 2 parasute intr-un club noaptea, in saptamana unui meci al nationalei. A fost o facatura. M-am trezit cu ele in brate. Si daca tot erau acolo...ce puteam sa fac? Dar Gheara e de vina!”

Mi se pare mult mai interesant ca, odata cu articolul asta, s-a facut un pic de lumina asupra felului in care rationalizeaza omul lucrurile care i se intampla. Pentru ca sunt sigur ca le rationalizeaza. Mutu nu e prost. E doar prostanac. E un Geoana al fotbalului.

Si felul in care le rationalizeaza e simplu: “nu e vina mea”.

Nu e vina lui ca la Inter nu a confirmat. Nu e vina lui ca ceilalti nu au cazut in genunchi, plini de adoratie in fata talentului briliant al lui Mutu. Nu e vina lui ca, dupa ce ca nu l-au apreciat, l-au si dat la Parma. Nu e vina lui ca la Chelsea a luat cocaina. Nu e vina lui ca anturajul l-a facut sa nu mai suporte presiunea si sa aiba nevoie de droguri. Nu e vina lui ca Murinho nu l-a inteles si l-a dat afara.

Probabil ca in momentul in care Chelsea i-a cerut inapoi 17 milioane, Mutu a fost foarte suparat. Pe Ambramovici. Ce ii mai trebuie lui banii aia? Nu e deja miliardar? De ce se ia de el? Ce a facut asa rau?

Nu mai zic de oamenii care l-au mai huiduit/injurat. Ce inteleg aia din fotbal ? Publicul. Pai...sunt unii care vin la stadion si care nu au nici macar Vertu! Isi dau cu parerea toti prostii care nu stiu cum e in iarba.

Azi a mai aparut o stire. Mutu a fost depistat pozitiv la un control antidoping. O substanta care ia senzatia de foame. La 31 de ani e mai greu sa ai acelasi stil de viata ca la 21 si sa ramai in forma. E o lectie invatata de Maradona, Romario, Ronaldo si altii. Risca o suspendare de cel putin 4 ani. A se citi: cariera lui s-a terminat. Se mai spunea acolo ca se asteapta si proba B. E inutil.

E finalul perfect pentru un fotbalist care nu a reusit niciodata sa isi depaseasca nivelul de copil de la periferia Pitesti-ului, care a primit prea multe prea devreme.

The answer

Intr-un sport ca baschetul statisticile niciodata nu iti vor putea arata viteza, capacitatea de reactie, nebunia de a te arunca in plina viteza inspre cos, gata sa fii lovit de oameni cu 30 de centimetri mai inalti si cu 40 de kilograme mai grei.

Nu am fost niciodata un fan al lui Michael Jordan. L-am respectat, am recunoscut ca e probabil cel mai bun jucator pe care il voi vedea vreodata. Dar parca era prea bun. Suficient de bun incat in meciuri decisive sa faulteze fara a fi sanctionat (da, inca am nervi pentru cand Bulls a batut pe Jazz in 1998...). Intotdeauna voi spune ca in faza asta Jordan faulteaza ofensiv.

Allen Iverson insa era diferit. Avea defecte. Avea atitudine. Se certa cu ziaristii. Era implicat in diverse incidente in afara terenului. Pe teren parea venit de pe alta planeta. Tipul ala mic si tatuat, cu parul facut codite. Parea un copil mic si neajutorat intre oameni mari. Pana cand incepea meciul.

Urmau 60 de minute in care Iverson era omul spre care se duceau privirile spectatorilor. Era peste tot pe teren. Fura mingii, tasnea dintr-o parte in alta a terenul pentru a se demarca, se oprea din sprint pentru a arunca intr-o fractiune de secunda, rupea gleznele adversarilor in cross-over. Dadea tot ce putea din el pentru a castiga meciul.

Punctul culminant a fost in 2001. Era 6 dimineata si eu ma uitam, inainte sa plec la scoala, la finala NBA. Iverson si ai lui Philadelphia 76ers jucau cu Los Angeles Lakers. In Los Angeles. Diferenta intre cele doua echipe era uriasa.

Lakers avea cei mai buni doi jucatori din liga, Shaquille O’Neal si Kobe Bryant. Si inca 4-5 jucatori care ar fi putut fi titulari in orice echipa din NBA. 76ers ajunsesera in finala numai datorita lui Iverson (MVP-ul sezonului). Hai, fie, si Dikembe Mutombo pentru aparare. In rest, ceilalti jucatori erau niste “nemuritori” ca Eric Snow, Aaron McKie, un caine labrador, Alina Plugaru sau Haddaway (e posibil sa nu imi mai aduc aminte prea bine care erau coechipierii, totusi).

Alina Plugaru era un pic diferita in tinerete fata de astazi

Lakers decid in sfertul 4 sa il bage in teren pe un jucator complet anonim, Tyronn Lue. O copie a lui Iverson (de altfel, toata saptamana Lue fusese folosit la antrenamente pe post de Iverson). Si ideea functioneaza. Iverson nu poate face nimic. Lue se tine de el peste tot, il trage de tricou, il jeneaza, nu il lasa sa joace. Prelungiri.

Cu 1:28 inainte de finalul prelungirilor, Lakers conduce cu 99 la 98. Iverson inscrie 7 puncte consecutive (a avut 48 in seara aia), ultimele doua dupa ce il fenteaza pe Lue, il face sa cada si apoi trece peste el, toate astea in fata bancii celor de la Lakers. Game over. Un copil in Buzau era in extaz.

76ers nu au mai castigat nici un meci dupa aceea si au pierdut finala in 2001. A ramas in urma doar intrebarea: cate titluri ar fi castigat Iverson daca ar fi avut macar un centru de valoare in echipa cu el?

*

Allen Iverson, “the answer”, vrea sa se retraga. Are 35 de ani, ultimii 14 petrecuti in NBA. Crede ca mai poate fi titular, dar NBA-ul nu e de aceeasi parere. Si Iverson nu poate accepta statutul de rezerva. Asa ca pleaca.

Jo, cred ca oficial incepem sa imbatranim.

18

18 ani

Mai mult de jumatate din viata mea.

In care m-am intrebat aproape zilnic “de ce?”

In care mi-am spus ca niciodata nu o sa stiu daca viata mea ar fi fost la fel.

In care m-am gandit des daca tu ai fi de acord cu ce fac sau ce am ajuns.

In care as fi vrut sa te mai sun din cand in cand, sa te aud. Sau sa vin acasa si sa te vad.

In care mi-ai lipsit.

18 ani de cand tata a murit.

1951-1991

caini orbi

Tot cu intarziere preiau leapsa de muzica de la doamna Monica.

De obicei, atunci cand e o trupa pe scena sau o asculti pe un album, tinzi sa auzi ce se intampla, din pacate, in ordinea urmatoare:

1. vocea
2. solo-ul de chitara electrica
3. tobele, daca e un ritm special
4. basul

Spun din pacate, pentru ca basul si tobele sunt cele care incheaga toata melodia. Nu intamplator sunt extrem de putine trupe de rock fara basisti (de fapt, singura care imi vine in minte pe moment e White Stripes).

Astea sunt motivele pentru care asta e unul din clipurile mele preferate pe Youtube. Bateristul e Matt Cameron. Basistul e Ben Shepherd. Pentru ambii linia e absolut simplista, dar, pentru ca sunt filmati numai ei, iese mult mai bine in evidenta.

Sigur, nu strica sa ai pe fundal pe unul din cei mai buni vocalisti din toate timpurile (Chris Cornell).



A doua melodie (asta este, sunt intr-o perioada grunge) este luata din unplugged-ul lui Pearl Jam. Aici ceea ce conteaza este felul in care un vocalist poate trage toata trupa in sus, sa ii faca sa cante la cel mai inalt nivel de care sunt capabili. Si Eddie Vedder, desi nu va fi niciodata ca voce la nivelul lui Cornell, are o furie in voce imposibil de imitat. Grunge rocks!




Si pentru ca puteam sa pun mai multe melodii o sa mai spun cateva, in ordine aleatoare.

Soundgarden – rusty cage

Johnny cash – hurt

Pearl Jam – Black

Audioslave – getaway car

Faithless – Salva mea

Counting crows – round here

Nirvana – polly

Blink 182 – adam’s song

Trip?

Bunicul sta si vorbeste cu nepotul.

‚auzi nepoate, ce ar fi daca am juca un de-a v-ati ascunselea?’
‚vai ce frumos ar fi, bunicule!’
‚tu numara si eu ma ascund!’

Nepotul numara pana la 20, dupa care incepe sa il caute pe bunic. Acesta e de negasit. Insotit de prietenul lui cel mai bun, un iepure vorbitor, nepotul iese din camera si incepe sa mearga pe un culoar. Deschide o usa si da, evident, de o galerie de arta. Si in mijloc e o pictura de van Gogh originala. La fel ca in casa oricarui bunic.

Iepurele spune ca singura solutie este ca amandoi sa intre in pictura, sa il caute pe bunic. Facand din urechi o elice, il pune pe nepot sa se tina bine de picioarele lui, dupa care, impreuna, intra in pictura. Se plimba prin impresionism, dupa care intra pe fereastra uneia dintre case. Acolo e un pat in care doarme un copil. Nepotul si iepurele se uita cum doarme copilul strain. Undeva, langa pat, e un scaun balansoar, acoperit cu o patura. Nepotul ridica patura si acolo il gaseste pe bunic.

Toti trei ies din pictura, tinandu-se de iepure, si sunt fericiti.

Nu. Nu am mancat ceva aiurea aseara si am avut vise bizare. Nici nu am avut un trip dupa o doza sanatoasa de acid.

Doar m-am uitat la Baby TV.

Nu garantez ca cel care a facut acel desen animat era la fel de acid-free ca mine.

Fiindca tot e o dezbatere nationala cu privire la droguri usoare eu zic asa: goliti-va mintea cat de mult puteti si uitati-va o ora la Baby TV. Exista doua variante posibile: simtiti cum creste parul alb in cap si IQ-ul dvs. scade vertiginos si nu mai vedeti decat forme, culori aprinse si animale vorbitoare. Cele doua nu se exclud de nici un fel una pe cealalta.

que viva Cuba!

Duminica asta, subsemnatul s-a deplasat la Rotterdam.

Ah...Rotterdam. And everyone is blond and everyone is beautiful. Cel mai mare port din Europa. Podul Erasmus. Euromast. Case vechi de-a lungul raului Meuse.

Evident ca nu am vazut nimic din ele, pentru ca motivul pentru care am fost la Rotterdam a fost…

BASEBALL!

Cand am vazut ca a 6ª echipa din lume (Olanda) joaca cu cea mai buna echipa din lume (Cuba), am zis ca in nici un caz nu pot rata asa ceva. Un calcul simplu presupunea cam 80 de euro pentru toata deplasarea (bilet de tren, bilet de stadion, mancare).

Biletul de tren nu a fost 50 de euro, ci doar 30 (fiind w-e).

Ajung la casa de bilete a stadionului. Cash nu am. Nu exista NICI un bancomat pe cei trei kilometri de la gara la stadion... Il intreb pe baiatul ala de la casa: se poate plati cu card? Da. Incerc o data. De doua ori. De trei ori. Nimic. Ala se uita la mine si zice: ‘stai putin’. Apasa el pe vreo 3 butoane si zice: ‘Don’t tell my boss!’. Si imi da un bilet. Gratis. Cine naiba ar face asa ceva in Romania?!

In caz ca era cineva curios, Cuba a batut cu 5-3.